Kosovo arde și baptiștii se piaptănă

Deci: cel mai important eveniment politic ne-hahaleric al anului e în toi. În opinia mea, modul în care a ales Romania să joace în situația de față a fost surprinzător. După ce l-am audiat pe dl. Băsescu Luni seara zic „tot este surpinzător.” Este în natura poporului nostru să nu ne angajăm în clash-uri? În primul război mondial de-abia ne-am băgat. În al doilea ne-am băgat de nevoie, dar tot am întors-o ca la Ploiești pe final. Acu’ iar: „i-am anunțat pe americani din 2005 că nu vom recunoaște Kosovo” a zis dl. președinte. Ce mi-e teamă e că evenimentul se va stinge (până la urmă), dar amintirea poziției României va rămâne. Și – Doamne iartă-mă! – degeaba nu calci dreptul internațional dacă nu mai e nimeni care să te mângâie pe cap dup-aia. Haiduci am fost, haiduci rămânem. D-aia suntem unde suntem: că haiducii ofereau soluții short-time – furi de la care are și dai la care n-are. Și dup-aia? Nu produci și o aia-aia, o afacere, un mic concern? Păi, nu! Că habar n-are românii cum să ÎNCROPEASCĂ ceva. Când e vorba de redistribuit bogația – da. După nu mai ai ce redistribui, spargi semințe, până se acumulează din nou capital.

Normal că acum ne dă mâna să facem pe șerifii dreptului internațional (ca în ‘68, zicea dl. președinte), da’ din 68 până acum câte n-au mai fost și în Europa și în lume, iar tot ce-am făcut a fost să tindem spre  – vorba colegului de master Cristi – Licuriciul cel Mare. Acum, cu sacii în căruța UE, cu gura închisă la u-de-me-re, le dăm cu dreptul în cap inventatorilor dreptului internațional. Bravos!

ÎN TOT ACEST TIMP, de maximă importanță e bietul articol al lui Radu Gheorghiță despre Noe și turnători. Ce contează cum se vede spiritul românesc încă o dată…noi avem încă ce avem cu trecutul. Noi, bloggeri și comentatori deopotrivă, într-un Sinedriu nemaivăzut din Fapte încoace îl tragem pe RG la răspundere în comentarii scurte dar pline de suc. Scurte înseamnă sub 3 pagini scrise. Că o asemenea greșeală a unui asemenea om nu cred că merită mai puțin de 3 pagini scrise.

Români am fost, români sunt încă, și-or fi cât neamul omenesc. Nu mai terminăm și noi odată cu ce-a fost înainte („înainte era mai bine” e refrenul :) ) ca să ne putem ocupa de aducerea lui Hristos în actualitate? Nu există un singur om înțelept între noi – frățietatea baptistă – care să fie în stare să judece între frate și frați? Dacă nu există, atunci vom sfârși ca Corintul.  Și, din păcate, nu e nici un Pavel care să ne îndemne la trezire. Poate cel mult să fie după-ani și ani :) un Clement din Roma care să ne zică: „Dezbinarea de acum e mai rea decât cea de pe vremea lui Pavel binecuvântatul!”

Până atunci rămânem la apoftegmele anonime: „Țara arde și baba se piaptănă!”