Demascând docetismul (II)

Nu știu ce te-a atras să click-uiești articolul ăsta. Poate „demascând” (îți plac demascările?), poate „docetismul” (chiar îți place istoria Bisericii?), poate „(II)” ( ești matematician/ă). Mă rog, în oricare fel vei fi aterizat aici uite despre ce e vorba:

La școala teologică pe care am urmat-o am avut profesori buni. Așa. Primul și primul lucru pe care l-am învățat atunci când am început studiul doctrinelor creștinismului a fost doctrina despre REVELAȚIE. Adică despre cum aflăm noi care e faza cu Dumnezeu, omul, păcatul, Iisus etc. De unde aflăm noi despre cine e Dumnezeu și ce vrea El de la noi?

Răspunsurile greșite, pe care am fost sfătuiți să nu le urmăm erau:

1. RAȚIUNEA ne poate spune ceva valid despre Dumnezeu. Așa ziceau ăia de pe vremea lui Darwin și dup-aia.

2. SENTIMENTUL ne poate spune ceva corect despre Divinitate, prin experierea lui Dumnezeu. Das Gefuhl. Mă rog.

(3. TRADIȚIA ne este autoritativă. Etc.)

Varianta câștigătoare:

4. R-E-V-E-L-A-Ț-I-A!!! Este singura metodă de cunoaștere validă/autentică despre Dumnezeu. Revelația/descoperirea ce se coboară din cer sub forma Cuvântului: Întrupat, Scris, predicat. Revelație prin faptele divine și prin cuvintele divine.

Eh, acum e atunci. Mintea mea a înghițit repejor epistemologia (a se citi „chestia”) asta, fără să mă întreb dacă are și corespondent în realitatea extra-campusială. Avea și nu avea.

Ceea ce am zis în articolul precedent despre dubla natură a Dumnezeului Întrupat are un prim efect în modul în care noi îl citim/gândim/percepem pe Dumnezeu. La început noi am accentuat că Iisus e really Dumnezeu, în contra celor care ziceau doar că a fost un mare învățător. Apoi, secolul 19 a adus cruciadele pentru ineranța (fără greșealitatea) Bibliei, tot în contra celor ce ziceau că e doar compoziția unor oameni. Subliniind muuuult de tot că Dumnezeu a luat inițiativa de a ni se descoperi prin Cartea Lui, prin OMUL lui, am ajuns să uităăăăăăm că primul act de descoperire divină (i.e. revelație) este însăși creația pe care a făcut-o cu mânuța Sa. Desigur, nimeni nu a contestat că Dumnezeu e Creatorul, dar nici nu s-a murit de interes în a descoperi pe Creator din creația sa. Eventual, unii cu Biblia într-o mână și atlasul în cealaltă încercau să le potrivească într-un lecsó satisfăcător.

 

Principalul domeniu unde am pierdut noi, evanghelicii, teren, a fost în universitățile care produceau manualele tinerelor generații. Acolo s-a instaurat știința creației fără de Creator. Și de la Darwin încoace, creația smulsă din lesa Creatorului iubitor este folosită/îndreptată împotriva Lui și a celor ce încă mai cred în El.

De ce zic că am pierdut teren? Mentionați 1 om de știință român evanghelic de care a auzit lumea. Fie înainte de ‘89 fie după. Acum ziceți 1 pastor evanghelic de care a auzit lumea: 1…2…3…hai că sunt mai mult de 3. De ce mai mulți pastori și mai puțini oameni de știință? Pentru că viața de aici oricum e mizeră și trece. Aia de dincolo contează. Aici e docetismul. Cei 30 de ani ai lui Iisus până la începerea lucrării, ce-a mâncat el 3 ani jumate dacă tot era pe drum, ce credeau ăia din vremea lui despre feciorul tâmplarului ajuns profet, astea nu ne interesează prea tare. Creația adusă în ființă prin Logos…cine are timp și chef să o studieze.

Și atunci poate că e adevărat că Biblia și știința creației se contrazic. Mult noroc celor ce cred asta.

Ce-mi doresc eu însă pentru Octavian este să poată să Îl cunoască pe Dumnezeu nu doar ca pe Ăla din cer, ci și ca Cel ce a creat minunat pământul ăsta pe care ne trudim. Și cunoscându-l să poată povesti apoi despre El generației Lui.