Pinball effect of Books (6)

Etichete

A brief history of time, creationism, editura humanitas, henry morris, john polkinghorne, Omul recent, patapievici, quantum, road to reality, Roger Penrose, Stephen Hawking, ulrich mohroff

***we’re going tech***

Cladind pe rationamentele lui Patapievici vizavi de stiinta moderna a naturii din Omul Recent, si ranforsandu-le cu Hawking si un pic de Penrose (vizavi de limitarile mecanii newtoniene), am prins un volum care mi-a facut curat in “camera” stiintelor naturii. Nu, nu e Polkinghorne (desi e foarte bun si el. e anglican, nu?), ci:

6. “The quantum revolution” de Kent A. Peacock.

Autorul nu e ruda cu Henry M. Morris nici de sange, nici de conceptie. De fapt, nici nu isi propune sa vorbeasca despre implicatiile ontologice ale acestei mirabile epistemologii numita “mecanica cuantica”. Desi se poate trai si iubi foarte bine si fara ea, autorul ne arata ca e mai frumos cu ea.

Peacock isi incepe istoria cu tanarul pianist si fizician Max Planck si numirea “cuantei”. In aceasta sectiune apare minunata parere a unuia din profesorii de la universitate, care il sfatuieste pe Max sa “turn to music as a profession because there were no more important discoveries to be made in physics.”

Autorul adauga mucalit: “The year was 1875.“

Nu lipsesc din placuta naratiune istorica: Einstein si sustinatorii sai, Bohr si al doilea model atomic, Dirac si al treilea model, Pauli si excluziunea, de Broglie si dualitatea unda-particula a lumii, Heisenberg si indeterminarea, Schrodinger si pisica lui… si nu ne-ar ajunge timpul sa vorbim de Feynman, Bohm, Bell, the GHZ trio si alti mari barbati/si femei! din istoria mecanicii cuantice pana prin 1990.

Fara a abjura de la…ceva si a jura credinta…altcuiva, pot spune ca la noi creationistii creationisti (mai stiintifici sau mai amatori) si-au cam pierdut suflul (is demult ca ala negru de respira greu). Nu discut aici de creationistii evolutionisti. Vorbesc deci cei care cauta sa impace “muche pe muchie” Geneza 1 cu “stiinta” (wtm). Cu ciuda constat ca stiinta multor fii ai Tatalui a ramas in borcanul newtonian, in timp ce fiii veacului zburda printre ecuatiile spatiilor interatomice and beyond. pacat…

p.s. mai conteaza pentru vreun creationist ca un fizician numit Ulrich Mohroff, vede o implicatie ontologica, coerenta dpdv matematic, a cuanticii? Si ca pe ontologia lui quantum-based o cheama “brahmanism”? pacat la patrat…  

Pinball effect of Books (5)

Etichete

Augsburg Fortress, Biserica Anglicana, Harry Potter, Jesus and the Victory of God, lord of the rings, Mesia, NT Wright, sinoptice

***we’re going pro***

Anii de studiu si o anumita inclinatie spre a fi read-a-holic au facut ca, in timpul lecturii volumului “Mesia”, sa imi cada ochii pe footnotes. Una-doua NTW ii dadea: “vezi volumul Jesus and the Victory of God, pag. x”. Vazand eu ca asa stau lucrurile am zis sa vad despre ce era vorba. Si ce am vazut?

5. “Jesus and the victory of God” de N.T. Wright

Ca sa va infatisez dintru-nceput impresia generala: in “Mesia” am avut parte pret de cateva zile de iesiri la un suc cu NTW. La o terasa de pe Lipscani, printre alte activitati cotidiene, ne-am intalnit pe 170 de pagini. Cate poti impartasi la un suc?

Odata cu “Jesus and the Victory of God”, NTW mi-a facut deosebita onoare de a ma invita pe proprietatea sa de la Augsburg Fortress Publishing House. Pe parcursul a 662 de pagini, Wright mi-a prezentat pe indelete povestea Profetului din secolul 1. Luandu-si tot timpul din lume, autorul cladeste pe fundatia iudaismului conturat in precedenta New Testament and the People of God si isi incepe relatarea dialogand cu povestitori si povesti, din sec. 18 incoace, ce-l au ca subiect pe Iisus din Nazaret. Celor cu simtul aventurii le va placea cu siguranta sa urmareasca evolutia “Jesus quest-urilor”, a cautarilor dupa “Iisus cel istoric” (wtm).

Utilizand sfintele Evanghelii (indeosebi sinopticele) in conjunctie cu bunul simt istoric (datorat, poate, faptului ca e anglican), autorul puts forth un Iisus care, spre deosebire de cel conturat de atatia alti teologi, nu se simte stingher in propria-i tara, din secolul 1.

Nu doar ca Iisus din Nazaret are o patrie si un Dumnezeu, dar el cauta sa isi implineasca vocatia, profetita de Scripturi: aceea de ultim profet, Fiul mostenitor trimis de Tatal. Trimis pentru a-i deposeda pe actualii custozi ai turmei pasunii Tatalui, si pentru a-si lua in posesie via/poporul, in calitatea de Rege legitim al natiunii avraamice.

Din punct de vedere ideatic, volumul se incheie cu moartea lui Iisus Mesia, moarte investita cu binecunoscuta semnificatie a victoriei divine asupra…asupra a ce? ;) Veti gasi in carte.

To sum up, ii inteleg acum pe puștii care acum cateva saptamani refuzau sa creada ca s-a terminat seria Harry Potter, sau pe mai-putin-puștii care deplangeau sfarsitul trilogiei Inelului. In cazul meu, in vara lui 2010 tocmai parcursesem the greatest story ever told. And i mean THE greatest. Si pentru prima data am inteles cu adevarat in vara aceea Ioan 14 cu 18:

dupa pagina 662 m-am simtit cu adevarat orfan…

(Aproape) Ca orice bun baptist, nu gaseam nici o noima evenimentului Inaltarii. Acum nu-mi dadea pace: de ce a trebuit ca acest barbat extraordinar sa se inalte de la noi? Am ramas si eu cu ochii pironiti spre cer in asteptarea celor 2 mesageri.

p.s. stiu de ce s-a dus, of course. dar recunosc ca, pe parcursul a 3 luni si jumatate de lectura, mi-a castigat si inima. si a plecat cu ea…

The Three Types of Questions Kids Ask

Etichete

I said Minnesota, kids questions, yes

Nu obisnuiesc sa citesc frontpage-ul WordPress cand ma deloghez, dar articolul de mai jos m-a prins. Numai pentru cunoscatori :)) :

“It is always amazing to me and sometimes frustrating (to be honest) the questions that my children come up with.   They are curious about everything from flowers and colors to death and leveled parking structures.  The underlying theme in most of the questions seems to be “why.”  I understand that this is an effort  to understand why and how everything around them works, at least, that is what I have been told.  Sometimes I think it is a means to test the mental agility and stamina of a parent. Anyhow, as I was pondering the answers to the the ten rapid fire questions that I received in the five minutes between the car and the pool deck, I put these questions into three categories: Genius Questions, Glad I Have Kids Questions, and Procrastination Questions.” Citeste in continuare…

Pinball effect of Books (4)

Etichete

Aquaforte, master, NT Wright, Radu Gheorghita, Universitatea Bucuresti, Universitatea Emanuel Oradea

A fost o reala incantare ca, dupa interactiunea de la UEO cu Radu Gheorghita, sa dau de domnia sa si la studiile de master de la UB. In timpul cursului de exegeza pe Galateni, a pronuntat aceasta fraza: “unul din teologii cu care as vrea sa interactionez in urmatoarea perioada este N. T. Wright“. (pot sa spun ca Radu Gheorghita mi-a dat un effect de pinball care nu a incetat nici azi, dupa 3 ani de la impuls). Revenind. Punand pret pe spusele lui, am si parcurs (in timpul cursului de OT Preaching – iarta-ma Doamne) singura carte available in RO:

4. “Mesia” de N.T. Wright.

Prima jumatate de pagina a cartii ilustreaza legile electro-magnetismului lui Maxwell: atrage pe unii (pe altii, nu). Pe mine, da. Un simplu test, poftim, cu cateva fraze:”We cannot assume that by saying the word ‘Jesus’, and still less the word ‘Christ’, we are automatically in touch with the real Jesus who walked and talked in first-century Palestine … We are not at liberty to manufacture a different Jesus“.

Daca v-ati exersat rabdarea cu Omul recent, atunci veti face fatza si capitolului introductiv :), si frazelor de genul “Only by hard, historical work can we move toward a fuller comprehension of what the Gospels themselves were trying to say.“

Dupa ce expune deci metoda de cercetare, urmeaza capitolele dedicate desenarii efective a activitatii, vocatiei, si persoanei Mantuitorului. Stand si citind in timpul cursului, in penultima banca, am intalnit cateva descrieri care m-au conectat cu Evangheliile si cu Eroul lor de-o maniera aproape devotionala (nu stiu sa explic de ce am simtit asa, cert imi e si azi ca ceva nou si bun s-a petrecut in zilele alea intre mine si El).

Portretul astfel conturat al Mantuitorului este proiectat, in ultimele 2 capitole, asupra vremurilor noastre postmoderne. Compozitia rezultata din alaturarea povestii celor 2 ucenici spre Emaus si a Ps. 46 este de-o sensibilitate estetica aparte (nu stiu cum de ii ies pasaje atat de placute la citit).

Asa cum i-am sugerat si bunului prieten Corneliu (Kiri): “Pentru 19 lei, cartea nu merita imprumutata, ci cumparata. Te va ajuta sa il iubesti mai mult pe Iisus!”

Pinball effect of Books (3)

Etichete

ariadna, labirint, Omul recent, patapievici, postmodernitate

***now we’re going non-denominational***

Nu mai stiu ce m-a manat sa imi cumpar cartea asta. Auzisem de autor ca e intelectual (wtm – whatever that means), si…cumva…am luat cartea. Ce decizie buna! Parcursa in metrou, in “ferestrele” din cancelaria de la Logos, acasa:

3. “Omul recent” de H.-R. Patapievici.

Cartea te provoaca la cursa inarmarii. Inarmare cu rabdare de a citi fiecare paragraf, si cu indelunga rabdare pentru a surprinde firul ideilor. Altfel ai dat banii degeaba :). In acelasi timp, masivul volum (~500 pag.) este impartit in sectiuni numerotate, facilitand astfel accesul la oricare din ele, dupa plac. Cu constiinciozitatea unui ceasornicar swiss si pasiunea unui patinator sovietic, autorul isi conduce cititorii prin labirintul iluminat al modernitatii si prin cel ne-iluminat al postmodernitatii (numite de el “modernitate recenta”). Excursia e prea placuta si provocatoare in varianta live, asa ca nu vreau sa o spoil; doar amintesc de pe back-cover: “Omul recent este o meditație despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernității care nu se mulțumește nici cu proclamațiile suficiente ale postmodernității, nici cu regretele tradiționalismului…“. Acuzatori feroce care să biciuie modernitatea mai auzisem. Patapievici a fost primul care nu a înfipt orbește espada, ci a demontat cu skill “taurul” modernitatii, ba chiar i-a gasit si o intrebuintare. Inteleg azi si de ce nu se multumeste cu jelirea traditionalismului pierdut. Eu cunosc pe unii care si-acum varsa lacrimi…

Dupa ce treci si de post-fatza cartii, excursia se termina. Surprins, constat ca Parapievici m-a tot purtat de-a lungul firului Ariadnei, numai ca firul nu m-a dus inapoi de unde am pornit, ci la o iesire-neasteptata. De aici puteam merge mai departe pe un drum necartat, sau ma puteam intoarce in labirinturile pe care tocmai le masurasem cu pasul. Decizii, decizii…;)