I want some Jesus. De care doriți?

Niciunde nu-i mai bine ca acasă. Decât musafir prin vecini, mai bine cetățean în bloc(g)ul tău. Așadar avem azi o postare unică, o postare 1 dată la 4 ani. Iarna nu-i ca vara, văduvele supraviețuiesc partenerilor de viață, 29 februarie vine abia în 2012. Cu doi ani înainte de dorita (și recent, nesigura) trecere la EURO.

Pregătind oarecum terenul pentru postarea II despre docetism, îmi vărs năduful pe felia de ecran contra lui – iartă-mă Doamne! – “teabag Jesus“. Ce vreau să zic?

Animat de una din postările pătrățoase despre misreprezentări ale lui Iisus, găsesc și eu că e scandalos să-L asemuiești pe Mântuitorul unui pliculeț de ceai. Atunci când viața devine hot în jurul tău, just add un pic de Domnul Iisus și totul se va transforma de fapt într-o băutură numa’ bună. De unde vine practica asta?

Păi, cum zisei și altă dată: ignorăm (din diverse cauze – obiective/subiective) faptul că Dumnezeu chiar a coborât printre noi, ca să cortuluiască/locuiască cu noi și să nu mai plece. E drept că Iisus s-a înălțat dar L-a trimis pe Duhul Sfânt în locu-I. Eh, aci e problema: dacă Dumnezeu nu S-a coborât de-adevăratelea și deplin în Iisus, sau dacă Iisus nu a fost deplin și om și Dumnezeu, atunci dăm în tot felul de bălării. Una dintre ele – El doar a plutit printre noi, n-a asudat ca noi în greul vieții, și vine și azi din când în când să ne mai îndulcească licoarea fierbândă a vieții.

Mișcarea ar fi deci una de sus în jos. Se coboară pliculețul, se lasă o bucată de vreme, se ridică, după preferința proprie, pliculețul. Și pentru că Pliculețul e același ieri, azi și în veci, poți să repeți, la nevoie, procesul toată viața. Și să fii astfel o llamă!!!

N-am fi llame (echivalentul lui LOSER din desenele animate The emperor’s new groove) dacă am înțelege că Domnul a venit să ne salveze din interiorul vieții ăsteia post-edenice, că Împărăția lucrează precum maiaua în restul aluatului. Nu Îl imanentizez pe Dumnezeu în detrimentul transcendenței Sale (oricum, cine-s io să fac asta…că El oricum rămâne cum e El), doar încerc să (-mi) lămuresc că harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos, icoana Tatălui.

Iar dacă noi ne încăpățânăm să apelăm la Iisus ca la Ăla din cer (deși El este, cu siguranță, acolo), și asta doar din când în când, atunci arătăm că (ne-surpinzător poate) l-am înțeles fragmentat pe El, pe Pavel și pe restul apostolilor. Și că, vorba lui N.T. Wright, am înțeles mai bine categoriile teologice ale Iluminismului. Ceea ce e deplorabil.

A(ve)m nevoie de acel Iisus al Calcedonului, care provine din Iisus al Niceei, care se trage din Iisus al kerygmei apostolice și post-apostolice, care originează în Logosul întrupat la începutul erei Lui.

Cum ne atinge Iisus viața nu numai din cer, dar și prin istoria Lui, ar fi un studiu devoțional fascinant, nu? De ce l-aș vrea pe Iisus – pentru că viața eternă este asta: să Îl cunosc realmente pe Tata, singura Divinitate adevărată și, de asemenea, pe Iisus Hristos trimisul Său.

29 februarie. Aruncarea peste bord a plicului de ceai. Ar fi neplăcut ca ceaiul să declanșeze încă un război. Deși dacă ținem cont că precedentul război din cauza ceaiului aruncat peste bord a condus la Declarația de Independența, putem spera ca după 29 februarie să urmeze și un 4 iulie pe măsură.