pusca si cureaua lata…

…ce barbat am fost odata. Cand aveam eu 16 ani…Doamne, ah, ce viata mai duceam…In fine, despre barbati postul acesta.

Desi barbatii despre care scriu ar fi putut sa zica “unditza si cureaua lata…” Da, despre cei 12 vajnici ucenici ai Mantuitorului e vorba. De pilda in Marcu 4 ni se infatiseaza the perfect storm. Barca in care se afla ucenicii nu este nici pe departe atat de etansa pe cat era barca lui Noe. Asa ca incepe sa ia apa pe punte. De la babord la tribord, si de la pupa la prova domneste frica. Desi in vreme de furtuna fiecare, cu mic cu mijlociu, sare sa evite un scenario tip Titanic, avem aici un barbat care nu-si pune muschii la contributie, ci…doarme. Asta nu poate fi tolerat nu? Pe niciun fel de vas, fie el de razboi sau de pace. Asa ca ucenicii, cu spaima mortii in sinapse il acuza oarecum pe Barbatul care nu li se alatura in vanjoshismul de a scoate apa din barca. “Nu-ti pasa? Esti nesim..nepasator?” “Uite apa…ce ne impiedica sa ne scufundam (baptizo, ne invatza pe noi la scoala, nu?)”. Singura apa pe care o pot controla ucenicii este cea din barca. Ea trebuie scoasa de cat mai multe brate. E nevoie de o gestionare eficienta a bratelor, si iata doua brate care ar putea spori controlarea nivelului apei din barca. “Alo, nu ni te alaturi?”

Barbatul, trezit ca viteazul din poveste, le prezinta eficientilor gestionari solutia sa: va gestiona vantul si apa din afara barcii. Super-eficienta, nu credeti? Ciocu’ mic le vent, silentium la mer, si gata. Ucenicii raman interzisi: ce fel de Barbat e acesta? Noi tot trageam de El sa ne ajute asa cum credeam noi ca e bine, sa faca schema noastra sa mearga cat mai bine in depasirea obstacolului, si cand colo El…