era cazul…

…sa mai scriu. Am multe inceputuri salvate pe telefon, insa as scrie azi despre Epistola catreRomani a Sfantului Apostol Pavel. Se pare ca aceasta epistola, sau mai degraba comentariul la aceasta epistola deschide din cand in cand brese in lumea crestina. Asa a fost cazul cu Martin in 1517, asa a fost cazul si cu Karl in 1921 (daca nu ma insala amintirile de la istoria crestinismului). Cum care Karl? Karl Barth. S-ar parea deci ca ai mari sanse sa ajungi cineva in lumea crestina daca scrii un comentariu pe Romani. Nu voi face asta, cel putin nu acum :P.

Constat insa ca Epistola aceasta, pe care o avem ca subiect de aprofundare la TST, e chiar interesanta. Mai intai, pentru ca Pavel foloseste un amanunent. Un pix cu urechi, cu comanda vocala :D. Tertius, pentru ca despre el e vorba, este scribul lui Pavel, astfel ca Pavel trebuie sa gandeasca de 3 ori si sa dicteze 1 data, pentru ca daca ar face invers, Tertius l-ar invita sa-si scrie singur epistola. Ce vreau sa zic este ca Pavel cumpaneste bine exprimarea gandurilor insuflate de Duhul Sfant, punand in urechile ascultatorilor din Roma o lucrare solida, fara crapaturi, consistenta.

“Mai in al doilea rand”, omul nu i-a intalnit inca pe membrii bisericii romane, desi si-a dorit si isi doreste foarte mult. Doar a auzit reclama pe care le-o faceau altii. In dorinta de a folosi Biserica din Roma ca baza pt misiunea in Occidentul Europei, el isi trimite inainte cartea de vizita. Cam cum isi trimitea zmeul buzduganul inainte a ajunge acasa. Eh, iar Romani exact asta a fost de-a lungul secolelor: un buzdugan care i-a lovit cand pe unul, cand pe altul provocand din cand in cand adevarate tsunami teologice (aliteratie cu dedicatie pentru autorul “Cartii Albastre a Predicarii”)

Mi se pare deci, in al 4-1 rand, foarte suspect modul in care unii polizeaza buzduganul lui Pavel ca sa nu loveasca chiar asa cum a dorit aruncatorul. De pilda, multi cred ca epistola incepe cu vv. 16-17 (din cap. 1 evident), ba chiar si alea vaduvite de “căci” (in lb. romana in pozitia 1, in lb. greaca in pozitia 2 dupa “nu”). Sau altii, incep direct cu v. 18, ala cu mânia lui Dumnezeu, deoarece le sustine atat de bine sistemul teologic dragutz numit “metoda Romani”. Pseustes estin!

Cand colo Pavel incepe cu v. 1 – ca sa vezi! – prezentandu-se pe sine si apoi pe destinatari. Bineinteles introducand intre cele 2 prezentari o digresiune luuuunga, de 6 versete, despre prezentarea Evangheliei. De ce-i asa…o stie el… Inteleg insa ca Pavel vrea sa fie luat in serios. Iar daca el, mergand pe bulevard, o coteste pe o strada laterala, io…io ce fac? Merg dupa el. Dar daca el, de pe strada laterala, o coteste iar pe vreo stradutza ingusta? Merg dupa el. Nu e prea comod, dar daca i s-a parut nimerit Duhului si lui Pavel sa mearga asa, eu ce sa fac?

Inchei aceasta prefatza la introducerea comentariului despre partea de salutatio a Epistolei catre Romani, cu adagiul:

Pe scriitorii biblici trebuie sa ii iei in seama atunci cand sunt vii si iti scriu ceva, dar mai ales cand sunt mortzi si nu mai pot oferi detalii.