ce s-a intamplat pana la urma in eden…(2)

Pe langa postul despre parabole (care oricum merge updatat si expandat, stiu, stiu) asta cu Edenul a fost tare citit. Nu atat pentru continut, cat pentru ecourile intrebarii. Cred eu. Ce ar mai fi de adaugat sunt urmatoarele:

1. din punct de vedere al investigatiei istorice nu dispunem decat de 1 singura sursa exact pe subiect – in speta naratiunea din Geneza – plus o serie de naratiuni, numite de unii “mituri”, mai mult sau mai putin concordante despre o pierduta varsta de aur a omului. Ceea ce pentru omul contemporan, care e obisnuit cu macar o fraza pe zi de genul “cercetatorii au descoperit ca…”, e cam putin, nu? Nu ne-am dori macar 3-4 relatari despre Adam in Eden asa cum avem 3-4 relatari despre Iisus in Ghetsimani, de exemplu?

2. Cu toate acestea, simtim (cei mai multi dintre noi) ca ceva radical s-a petrecut acolo, ceva care, desi nu raspunde la metoda istoriografica cu care ni-s familiarizati, ne afecteaza in prezent. Iar asta ne intriga.

Nu pot sa nu ma gandesc ca daca nu suntem pe deplin constienti de ce s-a petrecut in Eden nu vom putea intelege (nu in sens noetic, ci salvific) mareata salvare adusa de Iisus pe Golgota. Golgota fara Eden nu prea are sens; Eden fara Golgota nu are nicio speranta.

parabolele lui Iisus (reloaded)

Mda. Deci e bine sa mai cercetez si stats-urile din cand in cand. Aflu pe aceasta cale ca “parabola” a fost cautat cam de multe ori si a indicat poporul setos de cunoastere spre alterema. De ce ne intereseaza parabolele, si  – in spetza – pildele Mantuitorului?

Mie unuia nu mi s-au parut, pana recent, prea interesante. Da, erau povestioare acceptabile, dar prea banale pentru mine. Pana cand am mai citit si io pe unul altul, cum ar fi N.T Wright, George E. Ladd, Marius Cruceru si am ajuns la concluzia ca pildele erau povestiri/povesti tare captivante pentru cei de atunci, povesti ce ii inglobau pe ascultatori in desfasurarea actiunii, conducandu-i astfel spre intelesul final.

Numai dupa ce m-am saturat si eu pana in gat de discursul exclusiv rational am inceput sa apreciez fascinanta forta motivatoare si explicatoare a povestilor. M-a ajutat mult si Lord of the Rings. M-a ajutat si predica unuia dintre vorbitorii ne-facultizati de la inmormantarea bunicii mele. Si am simtit ca inima reverbereaza nu atat la glorioase expuneri rationale, cat la povesti atent mestesugite.

Asa ca revin la parabole, spunand (discursiv, stiu…imi pare rau ca nu am o poveste pentru asta) ca sunt (si pot fi si pentru noi) cele mai tari povesti care au fost spuse. Din 2 motive:

1. le spunea cel mai iscusit Povestitor

2. subiectul lor era cel mai incitant – Imparatia lui Dumnezeu vine langa noi, pe Terra.

Asa se face ca batalia pentru suflet se da si se va da prin intermediul unor naratiuni frumos spuse cu privire la metanaratiunile cruciale pentru existenta fiecarui om.

De masura in care vom reusi sa “parabolizam” Adevarul – asemeni Domnului Iisus acum 2000 de ani – depind…multe…

in zilele lui Pontius Pilat

Mda. Audiam azi din nou Sf. Liturghie in format mp3 (:D) si mi-a sarit in urechi un lucru atat de linistitor incat trebuie sa il spun. Crezul crestin, cunoscut indeobste ca cel de la Niceea (care de fapt e de la Constantinopl, 381 d. Hr.), contine afirmatii tare frumoase, pretentioase, puternice. Intreaga tesatura, insa, s-ar putea destrama intr-o masa informa de credulism (chiar politic corect in postmodernitate) de n-ar fi ancorat temporal cel putin cu 2 ancore: una e Biserica (nu intrebati care – pur si simplu Biserica) si cealalta e – bless his heart – Pilat din Pont.

Parintii bisericii, la Niceea, au avut suficienta minte de Sus cat sa includa in crez reperul istoric de nedemontat al crucificarii Mantuitorului sub procuratura lui Pilat. Iata un magistrat roman, care chiar a existat, un reprezentat al atat de stimatului Imperiu Roman care e conectat la persoana lui Iisus. Iisus chiar a existat in istorie, si exact in istorie a spus niste lucruri cam “traznite” pt un simplu homo sapiens. A discutat chiar si cu acest nefericit Pilat.

Faza cea mai tare e ca Iisus cel crucificat in mandatul lui Pilat s-a si intors la viata (tot in mandatul lui Pilat). Invierea insa nu mai este pusa sub steaua lui Pilat ci sub cea a marturiei (a confirmarii ca asa s-au petrecut lucrurile) Bisericii.

Nu pot deci sa nu ma bucur ca Iisus nu e o fantasma inventata ca sa ne simtim unii bine, ci chiar a existat istoric si a facut niste chestii absolut remarcabile in amarata asta de istorie a umanitatii.

Nice!

parabolele lui Iisus. alea din cele 4 Evanghelii

Pentru ca egzista si parabole/pilde ale Mantuitorului si in evangheliile necanonice. Ce le lipseste acestora din urma – cum ar fi cele din Evanghelia lui Toma? Ce le lipseste…ziceti cu voce tare…backgroundul, bravo!

Este un lucru tare saritor in ochi atunci cand citesti evangheliile faptul ca cimiliturile pe care le rosteste Iisus au un cadru bine precizat. Stim cine zice parabola, cine o asculta, cine o intelege, cine nu o intelege…de multe ori stim unde se afla Iisus cand o rosteste, ba chiar evanghelistii prezinta si – culmea! norocul nostru – interpretarea data de Iisus unora dintre pildele Sale. Eh, asa mai vii de-acasa! Astea da pilde, nu baliverna de pseudo-pilda de sorginte neo-gnostica – fie ea uitata la 5 secunde dupa citire cu interpretarea ei cu tot! – pe care am prezentat-o in postul anterior.

Si atunci, intelegem ca cheia pildelor lui Iisus trebuie cautata in ANSAMBLUL alcatuit de: rostitor+ascultatori+perioada istorica+locatie+natura elementelor folosite+ (bonus!) interpretarea Invatzatorului. Acest ansambul alcatuieste cheia. Da, e o cheie smechera, care se monteaza din mai multe piese. Ce n-ati mai vazut d-astea.

Desigur, acest ansamblu…folcloric (pentru ca pilda e un element de folclor, nu? :))…deci, pe bune acum, acest ansamblu hermeneutic ar trebui sa ne scuteasca de aberatiile contemporane pe marginea pildelor lui Iisus, ar trebui sa ne indrume spre prinderea sensului parabolei, si ar trebui sa ne ajute sa formulam acest sens in parabole contemporane care sa atraga acelasi gen de raspuns ca si pildele Lui.

Ah, sa nu uit, stiti ca majoritatea pildelor lui Iisus nu au fost intelese de multimi, asa-i? Si ca de n-ar fi tradus chiar El ucenicilor pildele, multimea necunoscatorilor ar mai fi cuprins inca 12 capete? Si acum, lovitura sub centura pentru ravna mea si a altora de a explica toate lucrurile…: cum se face ca cel mai mare Invatzator/Rabi/Didaskalos/Ph.D./domn’ profesor etc…a prezentat cel mai important adevar (cel legat de cum vine Imparatia cerurilor pe pamant)…la niste elevi cam prostutzi…intr-un mod in care ei sa nu inteleaga!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!????????????????????? Adica, in pilde. Bon apetit!

cand iti intra soarele in ochi…

Asa.  O situatie diferita de ramasul cu ochii in soare este cea cand iti intra soarele in ochi. Cand iti intra soarele in ochi orbesti. Nu mai vezi. :D (evident). Ce vrea sa insemne aceasta? Referitor la revelatia naturala inseamna ca oamenii, departe de a-L vedea pe Dumnezeu in creatie si de a-I multumi ca atare, s-au orientat spre creatie incvepand sa o ultr-aprecieze pe aceasta. De la atitudinile primitive fatza de natura, pana la reverenta stiintifica prezenta omul a fost uimit de natura, incercand sa o inteleaga, sa aiba o relatie cu ea (daca cu Dumnezeu nu voia).

Ce constatam noi? Si atunci, si acum contemplarea naturii, a legilor ce o guverneaza nu il indreapta pe om spre Creator, ci si mai abitir inspre creatie. De unde rezulta, ca cei fara de Creator sunt cei mai inversunati sustinatori ai independentei/obiectivitatii naturii. Cum se face asta? Un posibil raspuns este asta: neavandu-l pe Dumnezeu de partea lor, au trebuit sa se descurce in mediul ostil al Terrei, si atunci s-au apucat sa sondeze legile naturii, pentru ca stiindu-le, viata sa le fie mai usoara. Adauga la aceasta si faptul ca poporul evereu a avut interdictie la cititul in stele (desi nu la studiatul legilor miscarii  stelelor), finantarile/intrumentele de lucru  – si atunci, si acum – la dispozitia celor ce erau tare atasati de Yahweh.

Astfel ajungem la urmatoare situatie bizara: desi cerurile spun slava lui Dumnezeu, ele o fac fara grai; si atunci portavocea lor devine omul de stiinta agnostic (in cel mai bun caz) sau ateu (in cel mai nefericit caz). Credeti ca portavocea va transmite mesajul creatiei nedistorsionat? Ma indoiesc. Asa se face ca azi, potopul de reviste si de emisiuni despre natura indica, paradoxal, impotriva Artizanului naturii.

Nu intreb “da’ iubitorii de Creator ce bunica fac? Stau degeaba?”. Nu, nu intreb. Nu. Io zic doar ca in inflatia asta de descrieri ale naturii, dragutze, bune, adevarate, interesante, in inflatia asta deci incepi sa te intrebi daca nu cumva au dreptate astia. Lucruri corecte despre natura, nu poti sa zici ca-s false (ma refer la chestiuni gen legi matematice ale naturii, si la faptul ca balenele sunt mamifere), ajung sa nu mai fie invinse de strigatul pocaitilor, “Dumnezeu le-a facut asa!” Pentru ca ti se explica un lant de cauzalitati tare interesant in care Dumnezeu nu prea apare. Sau nu prea i se lasa spatiu sa apara, pentru ca argumentatia e destul de solida si fara El. “Flit! e o crapatura pe undeva” zic unii crestini. Dar nimeni nu se apuca sa reconstruiasca stiintele naturii (la zi!!!!!! nu chestii din 1985) in care sa arate “da, ba, loosers, uite ca daca  il bagi pe Dumnezeu are mai mult sens”. Meci forever pierdut in revelatia naturala? Nush. Chiar nush, si as vrea sa stiu.

Dar putem face ceva nu? Putem sa ne agatzam de Iisus, si nu stiu despre voi agnosticilor, dar io stiu ca merg in Rai. Iar daca stau sa ma gandesc bine, degeaba descrieti voi natura cat de cat corect, ya’ll gonna burn in hell mwahahahaha! Ar fi doar continuarea tampeniei sa facem asa. Totusi cred ca ne putem agatza de Iisus in felul urmator:

Omul asta, Iisus, fost supus acelorasi legi ale materiei carora le suntem supusi si noi, la care au fost supuse toate fiintele umane. Era alcatuit din molecule care respecta aceleasi legi. Si cam tot ce descoperim nnoi astazi despre natura e valabil si pentru El. Deci asta ar putea fi un punct de plecare mangaietor si solid in acelasi timp. Tot la Iisus ne intoarcem. La cine altcineva sa ne ducem?

Inchei cu o speranta: Iisus, cel supus legilor solide ale cosmosului, a patzit ceva incredibil. In acest cosmos guvernat de legi atat de precise, Iisus Hristos a murit. Procesele fizice, moleculare, au respectat legile fizice. Bun. DAAAAR…in acest cosmos, oameni buni, in Duminica Pastelor, Iisus Hristos a revenit la viatza….cu un corp ALTFEL!!! Acest cosmos a avut suficient loc si pentru corpul de slava al Domnului Iisus. Au existat legi si pt acesta. Deci, deci, people, INVIEREA lui Iisus Hristos este o temelie tare a abordarii stiintifice crestine.

Continuati va rog…