Duamne Isuse, da’ mare gradina ai…cum faci fatza?

Un – fara indoiala – foarte bine intentionat domn Jim Burklo indeamna AICI la a reflecta la intrebarea ‘cine este Iisus-ul tau personal?’

Spicuiesc din introducere: ‘potrivit normelor curente in materie de jurnalism si analiza istoriografica, nu stim prea multe despre Iisus.’

Din cuprins – ‘de vreme ce stim atat de putin despre adevaratul Iisus, majoritatea lucrurilor pe care le afirmam despre El sunt rodul imaginatiei noastre personale si colective’.

Din apropierea incheierii ‘intemeindu-ne pe creativitatea primilor crestini, putem imagina/fauri un Iisus pentru zilele noastre’.

In final, autorul ne indeamna sa ne gandim cum arata Iisus-ul care ne impinge azi la a fi mai buni, mai bravi, mai etc si sa ‘il inventam pe acesta pentru noi’. Astfel, zice el, ne vom alatura norului de martori care au inventat un Iisus pe care ‘sa-l poata adora in devotiune’, pe care sa-l poata ‘iubi si sluji’ pana la sfarsit.

Buuun. Jim-cel-neinventat-si-real de mai sus face parte din paleta crestina contemporana, in dreptul culorii numite ‘crestini progressive, i.e. progresivi/progresisti’. Toata stima. De ce mi se pare trasnaia simpatica ?

1. Pt ca deja de prin 1906 un anumit domn Albert Schweitzer a dat cu mult academic flit unei astfel de abordari a lui Iisus cel istoric, demonstrand ca istoriografia germana de pana la el a creat paishpe feluri de Iisus istoric, neajungand la Cel cautat.

2. Pt. ca Jim-cel-real are o incredere candida in imaginatia omeneasca, atribuind, se pare, aceeasi legitimitate multiplilor Iisusi-plasmuiti-de-inaintasi. Motiv pt care Iisus-cel-imaginat-de-studentul-la teologie-Stalin ar trebui sa imi inspire la fel de mult respect ca si cel imaginat de Jim Burklo. Cine nu e de acord cu ce zic io, va pati ce au patit multi preoti de mana lui Stalin.

3. Pt ca e ok sa ai un Personal Jesus, vorba fr. Depeshmod ( :P). Dar ce te faci cu inflatia de Iisusi ? Cum vom mai putea iubi impreuna, adora impreuna, sluji impreuna, marturisi impreuna ? Ah, am uitat ca progresivii nu au in vocabular cuvantul IMPREUNA.

So deci, ingaduiti-mi in final sa afisez si prima reactie la citirea articolului lui Jim, reactie pe care m-am abtinut sa o postez din prima. Asadar…cu tot respectul interuman…dar nu ma pot abtine sa nu LOOOOOOOOOOOOOOOOOOL !!!

The king has died…

Sadly, Michael Jackson passed away.  Although nobody expected him to live forever. But it seems that deaths of  “kings”, of “idols”, “gods” always catch us unaware. And for millions today the death of Michael will produce the same effect recorded in Luke 24 “we had hoped that he…”. I have no doubt that the 2 disciples (and probably all the others) had the same devastating feeling. Their king had died too.

The good news, however, is that Jesus the King has died…but long live the KING! After all he is the King of kings, no?

in zilele lui Pontius Pilat

Mda. Audiam azi din nou Sf. Liturghie in format mp3 (:D) si mi-a sarit in urechi un lucru atat de linistitor incat trebuie sa il spun. Crezul crestin, cunoscut indeobste ca cel de la Niceea (care de fapt e de la Constantinopl, 381 d. Hr.), contine afirmatii tare frumoase, pretentioase, puternice. Intreaga tesatura, insa, s-ar putea destrama intr-o masa informa de credulism (chiar politic corect in postmodernitate) de n-ar fi ancorat temporal cel putin cu 2 ancore: una e Biserica (nu intrebati care – pur si simplu Biserica) si cealalta e – bless his heart – Pilat din Pont.

Parintii bisericii, la Niceea, au avut suficienta minte de Sus cat sa includa in crez reperul istoric de nedemontat al crucificarii Mantuitorului sub procuratura lui Pilat. Iata un magistrat roman, care chiar a existat, un reprezentat al atat de stimatului Imperiu Roman care e conectat la persoana lui Iisus. Iisus chiar a existat in istorie, si exact in istorie a spus niste lucruri cam “traznite” pt un simplu homo sapiens. A discutat chiar si cu acest nefericit Pilat.

Faza cea mai tare e ca Iisus cel crucificat in mandatul lui Pilat s-a si intors la viata (tot in mandatul lui Pilat). Invierea insa nu mai este pusa sub steaua lui Pilat ci sub cea a marturiei (a confirmarii ca asa s-au petrecut lucrurile) Bisericii.

Nu pot deci sa nu ma bucur ca Iisus nu e o fantasma inventata ca sa ne simtim unii bine, ci chiar a existat istoric si a facut niste chestii absolut remarcabile in amarata asta de istorie a umanitatii.

Nice!

pusca si cureaua lata…

…ce barbat am fost odata. Cand aveam eu 16 ani…Doamne, ah, ce viata mai duceam…In fine, despre barbati postul acesta.

Desi barbatii despre care scriu ar fi putut sa zica “unditza si cureaua lata…” Da, despre cei 12 vajnici ucenici ai Mantuitorului e vorba. De pilda in Marcu 4 ni se infatiseaza the perfect storm. Barca in care se afla ucenicii nu este nici pe departe atat de etansa pe cat era barca lui Noe. Asa ca incepe sa ia apa pe punte. De la babord la tribord, si de la pupa la prova domneste frica. Desi in vreme de furtuna fiecare, cu mic cu mijlociu, sare sa evite un scenario tip Titanic, avem aici un barbat care nu-si pune muschii la contributie, ci…doarme. Asta nu poate fi tolerat nu? Pe niciun fel de vas, fie el de razboi sau de pace. Asa ca ucenicii, cu spaima mortii in sinapse il acuza oarecum pe Barbatul care nu li se alatura in vanjoshismul de a scoate apa din barca. “Nu-ti pasa? Esti nesim..nepasator?” “Uite apa…ce ne impiedica sa ne scufundam (baptizo, ne invatza pe noi la scoala, nu?)”. Singura apa pe care o pot controla ucenicii este cea din barca. Ea trebuie scoasa de cat mai multe brate. E nevoie de o gestionare eficienta a bratelor, si iata doua brate care ar putea spori controlarea nivelului apei din barca. “Alo, nu ni te alaturi?”

Barbatul, trezit ca viteazul din poveste, le prezinta eficientilor gestionari solutia sa: va gestiona vantul si apa din afara barcii. Super-eficienta, nu credeti? Ciocu’ mic le vent, silentium la mer, si gata. Ucenicii raman interzisi: ce fel de Barbat e acesta? Noi tot trageam de El sa ne ajute asa cum credeam noi ca e bine, sa faca schema noastra sa mearga cat mai bine in depasirea obstacolului, si cand colo El…

I want some Jesus. De care doriți?

Niciunde nu-i mai bine ca acasă. Decât musafir prin vecini, mai bine cetățean în bloc(g)ul tău. Așadar avem azi o postare unică, o postare 1 dată la 4 ani. Iarna nu-i ca vara, văduvele supraviețuiesc partenerilor de viață, 29 februarie vine abia în 2012. Cu doi ani înainte de dorita (și recent, nesigura) trecere la EURO.

Pregătind oarecum terenul pentru postarea II despre docetism, îmi vărs năduful pe felia de ecran contra lui – iartă-mă Doamne! – “teabag Jesus“. Ce vreau să zic?

Animat de una din postările pătrățoase despre misreprezentări ale lui Iisus, găsesc și eu că e scandalos să-L asemuiești pe Mântuitorul unui pliculeț de ceai. Atunci când viața devine hot în jurul tău, just add un pic de Domnul Iisus și totul se va transforma de fapt într-o băutură numa’ bună. De unde vine practica asta?

Păi, cum zisei și altă dată: ignorăm (din diverse cauze – obiective/subiective) faptul că Dumnezeu chiar a coborât printre noi, ca să cortuluiască/locuiască cu noi și să nu mai plece. E drept că Iisus s-a înălțat dar L-a trimis pe Duhul Sfânt în locu-I. Eh, aci e problema: dacă Dumnezeu nu S-a coborât de-adevăratelea și deplin în Iisus, sau dacă Iisus nu a fost deplin și om și Dumnezeu, atunci dăm în tot felul de bălării. Una dintre ele – El doar a plutit printre noi, n-a asudat ca noi în greul vieții, și vine și azi din când în când să ne mai îndulcească licoarea fierbândă a vieții.

Mișcarea ar fi deci una de sus în jos. Se coboară pliculețul, se lasă o bucată de vreme, se ridică, după preferința proprie, pliculețul. Și pentru că Pliculețul e același ieri, azi și în veci, poți să repeți, la nevoie, procesul toată viața. Și să fii astfel o llamă!!!

N-am fi llame (echivalentul lui LOSER din desenele animate The emperor’s new groove) dacă am înțelege că Domnul a venit să ne salveze din interiorul vieții ăsteia post-edenice, că Împărăția lucrează precum maiaua în restul aluatului. Nu Îl imanentizez pe Dumnezeu în detrimentul transcendenței Sale (oricum, cine-s io să fac asta…că El oricum rămâne cum e El), doar încerc să (-mi) lămuresc că harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos, icoana Tatălui.

Iar dacă noi ne încăpățânăm să apelăm la Iisus ca la Ăla din cer (deși El este, cu siguranță, acolo), și asta doar din când în când, atunci arătăm că (ne-surpinzător poate) l-am înțeles fragmentat pe El, pe Pavel și pe restul apostolilor. Și că, vorba lui N.T. Wright, am înțeles mai bine categoriile teologice ale Iluminismului. Ceea ce e deplorabil.

A(ve)m nevoie de acel Iisus al Calcedonului, care provine din Iisus al Niceei, care se trage din Iisus al kerygmei apostolice și post-apostolice, care originează în Logosul întrupat la începutul erei Lui.

Cum ne atinge Iisus viața nu numai din cer, dar și prin istoria Lui, ar fi un studiu devoțional fascinant, nu? De ce l-aș vrea pe Iisus – pentru că viața eternă este asta: să Îl cunosc realmente pe Tata, singura Divinitate adevărată și, de asemenea, pe Iisus Hristos trimisul Său.

29 februarie. Aruncarea peste bord a plicului de ceai. Ar fi neplăcut ca ceaiul să declanșeze încă un război. Deși dacă ținem cont că precedentul război din cauza ceaiului aruncat peste bord a condus la Declarația de Independența, putem spera ca după 29 februarie să urmeze și un 4 iulie pe măsură.